Călătoriile cu mașina sunt minunate! Îmi place să cântăm cu fetițele noastre tot ce ne aducem aminte, să ascultăm ceva împreună cât avem acces la internet, să discutăm sau să citim o carte cu voce tare. Întorcându-ne de la Iași spre Chișinău și profitând de timpul cât așteptam în vamă, mi-am notat câteva gânduri care mi-au venit în minte pe parcursul calatoriei.
Unul din aceste gânduri mi-a fost inspirat de o carte pe care o citesc și e despre reacțiile noastre. Mi-am dat seama că reacțiile negative definesc cine sunt cu adevărat la fel de mult ca cele pozitive. Tendința naturală e să le stăpânim prin forța voinței.
Dar ca să pot controla cu adevărat reacțiile negative am nevoie de o schimbare de atitudine, o schimbare a minții. De multe ori acest lucru înseamnă acceptarea unor împrejurări în care mă aflu și cultivarea unei atitudini mulțumitoare – să privesc latura pozitivă a unor lucruri și circumstanțe. Mi-a atras atenția un citat:
”Nu cei fericiți sunt mulțumitori, dar cei mulțumitori sunt fericiți”.
Copiii mei vor continua să se scoale la ora 6:30 fără să le pese cât de mult aș vrea să mai dorm. Mă voi plânge pe ei în fiecare dimineață că nu vor să mai doarmă și mă scoală de nevoie din pat, ORI voi accepta că nu pot schimba acest lucru și mă voi culca eu mai devreme seara, astfel ca dimineață să mă pot trezi împreună cu ei?!
Voi continua să fiu nemulțumită fiindcă nu reușesc să fac tot ce mi-am pus în gând și copiii nu-mi dau pic de răgaz, ORI voi înțelege că prioritățile îmi sunt greșite și că de fapt nemulțumirea mea urmează să se reflecte în caracterele lor?! Atitudinea mea față de ei, față de muncă și față de orice circumstanță a vieții, vor fi copiate de copiii mei. Și dacă ei sunt o prioritate în raport cu munca, atunci înainte să mă plâng că nu mă lasă să-mi fac lucrul, ar trebui să mă gândesc cum aș putea să-i implic și pe ei, încât vom petrece timpul împreună și se vor deprinde și ei cu treburile casei. Dacă nu pot să-mi fac lucrul într-o manieră în care să le arat dragoste, atenție și o atitudine vioaie și mulțumitoare, atunci poate n-ar trebui să-l fac deloc?!
Îmi amintesc o frază care mi s-a întipărit bine în minte:
Să cultiv în mine virtuțile pe care vreau să le văd în copiii mei, fiindca ei sunt, într-o anumită măsură, o reflecție a ceea ce sunt eu cu adevărat.
Iar în relația cu soții noștri, cred ca nu doar eu, dar în general, noi femeile, de multe ori vrem ca lucrurile să fie anume așa cum vrem noi și insistăm cu riscul de a ruina atmosfera caldă și plăcută până la acel moment. Oricum nu câștigăm nimic cu asta. Ei oricum nu-și vor schimba părerea (nu în adâncul inimii lor). Am învățat că decât să insist cu părerea mea, mai bine să accept părerea soțului meu și să încep să mă bucur în schimb de o relație afectuoasă cu el.
Am încercat din răsputeri să-mi controlez reacțiile de supărare din cauza mofturilor copiilor înainte să ieșim din casă. Degeaba! Pe termen lung nu funcționează. M-am convins că doar schimbarea gândirii mă ajută, iar pentru ca această schimbare să aibă loc am cerut sincer ajutorul lui Dumnezeu. Continui să-i cer ajutorul în fiecare zi, fiindcă recunosc cât de neputincioasă sunt dacă mă bazez pe forțele proprii.
Cred că nu sunt singura și că multe din voi vă doriți din răsputeri să puteți controla reacțiile negative față de împrejurările în care vă aflați! În același timp cred că multe femei au această calitate deosebită de a rămâne calme în orice împrejurare. Dacă faci parte din a doua categorie, cum reușești să rămâi senină în situații furtunoase? Multumesc anticipat pentru răspunsul tău!