Din vistieria inimii vorbește gura

 

Am consultat dexul azi dimineață pentru definiția cuvântului ”BUNĂTATE”. Bunătatea e însușirea de a face bine celuilalt. Este bunăvoință, amabilitate, milă, blândețe.

Dacă a fi bun înseamnă a fi blând, milos, amabil, și iertător, atunci câți din noi suntem buni?

Ca să putem oferi bunătate, trebuie mai întâi s-o cultivăm în inima noastră. Este oare posibil să adunăm în inima noastră sentimente de neiertare, supărare și amărăciune și să răspundem cu bunătate celui de lângă noi? Și cine sunt cei de lângă noi dacă nu copiii, soțul, părinții?

Însă dacă vom cultiva o atitudine de mulțumire, dacă vom înceta să mai dăm vina pe ceilalți și pe împrejurări, vom avea mai multă îngăduință față de neajunsurile celor de lângă noi, atunci această atitudine se va reflecta și în comportamentul nostru. Acțiunile noastre vor fi motivate de gânduri bune, vom avea mai multă răbdare, vom zâmbi mai mult și ne vom încrunta mai puțin.

Bunătatea nu apare peste noapte. Un obicei se formează prin exersare. Așa cum atitudinea critică s-a format cu anii tot așa și bunătatea trebuie practicată zilnic. În fiecare dimineață hotărăști ferm să cultivi bunătate. Să ierți. Să accepți. Să îngădui.

Devenim foarte buni la ceea ce practicăm cel mai mult. 

Pe parcursul zilei avem multe momente în care fie exersăm supărare, fie exersăm mulțumire. Ce vom alege de fiecare dată? Ce urmărim să cultivăm pe termen lung?

Mi-a plăcut acest video al lui Cătălin Ciuculescu despre farmecul unui om.

Ti-ar mai plãcea urmãtoarele...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *